duminică, 25 martie 2012

Curăţenia de primăvară, fă-o cu cap și-ţi va fi bine!
Curăţenia de primăvară, fă-o cu cap și-ţi va fi bine!
Fiecare sfârșit de iarnă și început de sezon cald înseamnăși „primenirea“ locuinţei. Fă-ţi timp pentru curăţenia generală,nici nu știi ce efecte benefice poate avea!
Pe zi ce trece și pe măsură ce primăvara își intră tot mai mult în drepturi, ultimul lucru pe care cei mai mulţi dintre noi și-l doresc este să piardă o săptămână din viaţă făcând curăţenia de sezon, poate cea mai importantă din fiecare an.

Dar luna martie pare a fi cea mai propice perioadă pentru curăţenia generală, spune Jeff Davidson, autorul cărţii „Simpler Living" - un manual despre cum să ai grijă de o gospodărie, citat de publicaţia „The New York Times".

Curăţenia de primăvară trebuie făcută atunci când vremea este încă destul de rece, nu cea mai potrivită de plimbat prea mult prin parc, obligatoriu înainte ca timpul frumos de afară să te îmbie la stat cu orele prin oraș. La noi, fără să fi avut vreun manual de acest tip, gospodinele au bifat curăţenia generală cu precădere primăvara, în așteptarea Sărbătorilor Pascale.

În anii în care toată lumea e pusă pe fugă și cei mai mulţi stau la serviciu de dimineaţă până noaptea târziu, câteva sfaturi despre cum să faci faţă curăţeniei generale - mai ales dacă nu ai la dispoziţie zile întregi pentru asta - sunt oricând bine-venite.

În primul rând,Fă-ţi un plan!

Principalul sfat, scrie „The New York Times", este să-ţi iei o oră în care în care să verifici dacă ai sau nu produsele de curăţenie obligatorii și să-ţi faci o strategie: de unde începi și unde termini. Apoi, înainte de ziua marii curăţenii, mai rezervă-ţi o zi pentru a cumpăra toate „ustensilele" și produsele necesare.

Unii recomandă să începi operaţiunea „casa lună" cu o încăpere mai mică și/sau mai ușor de curăţat. Alţii, din contră, spun că este indicat să rezolvi din primele ore, când ești plin de putere și de chef, ce e mai greu. Cel mai adesea se începe din baie. Poate să-ţi ia 40 de minute, dar poate fi vorba și de 90, depinde cât ești de pedant. Continui apoi cu dormitorul și cu livingul. Dacă e nevoie, treci și prin dressing și debarale.
Aranjamentele naturale ne dau o stare de bine
 
Dacă ești pus pe fapte mari, poţi să muţi mobila și să ștergi pereţii, cu o mătură sau cu o cârpă. Marele final vine odată cu aspiratul, care, glumesc specialiști de la firmele de curăţenie, este cireașa de pe tort, și cu ștersul prafului. Sigur, modul în care „The New York Times" propune să-ţi cureţi casa nu e bătut în cuie. Până la urmă, câte locuinţe, atâtea variante de a le face să lucească de curăţenie.

Indiferent că rezultatul final este sau nu foarte vizibil, curăţenia generală e obligatorie. Ai mai puţine bacterii pe lângă tine, miroase a proaspăt, respiri mai bine. Plus, satisfacţia personală de a fi făcut cea mai grea muncă de acasă de peste an.

Recompensă psihologică

Că ne ia două zile sau o săptămână, plus, minus, în funcţie - în principal - de antrenament și de mărimea casei, curăţenia de primăvară este o bună modalitate de a ne scoate, la figurat, din hibernarea de peste iarnă.
Casa va arăta mai bine, noi ne vom simţi mai bine, scrie „Stylelist Home" (www.stylelist.com), site-ul potrivit căruia curăţenia de martie e benefică și în tratarea melancoliei, creșterea bunei dispoziţii.  Nu știu câte dintre mămici și bunici au conștientizat asta, dar, spun specialiștii, indiferent că vorbim de birou sau de spaţiul personal, recompensa psihologică rezultată în urma curăţeniei generale este substanţială.

La fel cum un birou sau o locuinţă în haos ne irită, ne stresează. Să cureţi ferestrele, să petreci câteva ore făcând curat în garderobă și să pui toate lucrurile la locul lor elimină stresul și încrâncenarea de peste iarnă și le înlocuiesc cu liniște, fericire și chef de viaţă.

Mai mult, scrie „Stylelist Home", actul curăţeniei în sine are același efect ca exerciţiile fizice și determină eliberarea de endorfine. Cu siguranţă ai auzit despre starea de bine a alergătorului. Poţi să te bucuri de ea și dacă nu ești obișnuit să dai ture întregi de parc, dimineaţa, pe răcoare, ci doar făcând lună casa și grădina/balconul. Curăţenia de primăvară, spun sociologii, este varianta clasică de a ne bucura de momente plăcute, chiar dacă efortul depus nu e deloc de neglijat.

Bine de știut înainte de a începe treaba

- Ziariștii americani au pus laolaltă câteva sfaturi oferite de specialiștii în curăţenie. Poţi să le urmezi în timpul curăţeniei de primăvară, dar nu numai.

- Nu începe înainte de a fi sigur că ai la dispoziţie toate produsele. Odată ce ai pornit la curăţenie, nu te vei opri ca să dai o fugă la magazinul din colţ în căutarea unei cârpe bune pentru șters praful;

- Suprafeţele verticale nu colectează la fel de mult praf precum cele orizonatele, de aceea e bine ca pe acestea din urmă să le tratezi cu mai multă atenţie;

- Începe de sus în jos, de la tavan la pardoseală, de la lustre și tapet la piesele de mobilier joase și parchet, ca să nu muncești în zadar;

- Cumpără-ţi un aspirator bun! Nu trebuie să dai o avere pe el, însă trebuie să ai grijă să fie puternic și nu foarte greu de tras după tine prin casă;

- Dacă îţi permiţi, lasă toată munca pe seama unuia care se pricepe - de pildă, un angajat al unei firme specializate pe servicii de curăţenie.

Asocieri pozitive

Curăţenia te înveselește la propriu, scrie „Stylelist Home". Cele mai multe produse pe care le folosești au parfumuri relaxante sau cel puţin, în mintea noastră, se bucură de asocieri pozitive - ne aduc aminte de curăţenia de acasă, de mamă, de bunică. De exemplu, mirosul de lavandă ne relaxează, la fel cum miresmele florale ne duc cu gândul la amintiri plăcute.

Autor: Adevarul
Sursa: www.adevarul.ro  Duminica, 25 Martie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu