joi, 22 martie 2012

Numerologia primăverii

 Numerologia primăverii
Numerologia primăverii
Vrei să știi ce-ţi pregătește această primăvară? Află-ţi numărul destinului și vei ști cum stai cu dragostea, cu sănătatea sau cariera și câţi bani vei avea în buzunar.
„Spune-mi când te-ai născut, ca să-ţi spun ce te așteaptă.” Așa s-ar mai putea numi articolul de faţă.
Pornind de la data nașterii tale, poţi afla multe lucruri despre tine însăţi, dar și despre ce te așteaptă în viitor.
Specialiștii în numerologie au descoperit că fiecare dintre noi are un număr al destinului, care poate fi calculat adunând datele nașterii.
Cum calculezi numărul personal
Exemplu:
Dacă data de naștere este 31.01.1976
Aduni:
31 01 1976 = 2008
2 0 0 8 = 10
1 0 = 1
Acesta este numărul personal.
Numărul 1. Te abandonezi dragostei
Dragoste. Faci un mare efort să-ţi înţelegi partenerul de viaţă și doar așa reușești să stingi conflictele care apar între voi.
După clipele de tensiune, orizontul tău sentimental se arată foarte senin și te vei abandona tuturor plăcerilor dragostei.
Bani. Planetele te protejează. Vei primi bani de unde nu te aștepţi. Totuși, e bine să fii prudentă și să nu cheltui nesăbuit.
Primele luni de vară vor fi momentele prielnice pentru noi proiecte care-ţi aduc bani.
Numărul 2. Îţi vei fructifica veniturile
Dragoste. Primele zile calde și însorite de primăvară îţi trezesc pasiunea și romantismul.
De aceea, simţi nevoia să-ţi răsfeţi partenerul cu tot felul de atenţii și de gesturi de dragoste.
Acesta va fi copleșit și sufocat de brusca ta schimbare de comportament, așa că e mai bine să fii mai moderată.
Bani. Graţie răbdării și a tenacităţii tale, vei putea trece și peste cele mai mari dificultăţi.
Situaţia ta materială se va ameliora, mai ales spre sfârșitul sezonului.
Dacă vei fi și prudentă, îţi vei fructifica veniturile.
Numărul 3. Află cine te face fericită
Dragoste. Vei avea un comportament contradictoriu și partenerul tău nu va ști cum să vorbească cu tine și ce atitudine să adopte.
Și asta din cauza unui fost iubit pe care îl întâlnești acum și care a trezit în tine sentimente de mult uitate.
Ar fi bine să cântărești totul și să vezi cine te face fericită și cine este mai important pentru tine.
Bani. Ar trebui să fii foarte vigilentă cu economiile tale, pentru că ești pe cale să le irosești pe toate nimicurile.
Înfrânează-ţi impulsurile cheltuitoare, căci după cum spune un proverb italian „Norocul, cu mână dreaptă cheltuiește și cu mâna stângă economisește”.
Numărul 4. Fii prudentă!
Dragoste. Viaţa ta de cuplu nu va fi deloc pe roze în această primăvară. Partenerul tău caută permanent motiv de ceartă, iar tu te afunzi în tăcere, în loc să detensionezi atmosfera.
Dacă nu găsești repede o cale de comunicare cu partenerul, vei pierde echilibrul pe care-l ai în cuplu.
Bani. Nu ceda tentaţiei de a cheltui mai mult decât îţi permiţi. Evită să împrumuţi bani pentru a acoperi cheltuielile neprevăzute, deoarece foarte greu îi vei mai da înapoi.
Așa că sfatul nostru este să fii cât mai prudentă pe toate planurile.
Numărul 5. Trăiește a doua lună de miere
Dragoste. Planetele ocrotesc iubirea care sudează cuplul vostru.
Ești foarte absorbită de preocupările sentimentale, de aceea activităţile profesionale trec într-un plan secund.
În aceste luni de primăvară, trăiește intens pasiunea ce se reaprinde între tine și partenerul de viaţă, pentru că din vară veţi avea multe provocări de înfruntat.
Bani. Lucrurile nu stau la fel de roz ca în dragoste, deoarece te confrunţi cu mai multe probleme cu banii și cu cheltuieli neprevăzute.
Începând cu mai, vântul aduce în viaţa ta mai multe șanse materiale și îţi dă mai multă încredere în tine.
Numărul 6. Te bucuri de sprijin financiar
Dragoste. Un climat plin de tensiune și de conflicte riscă să producă o ruptură ireparabilă în cuplul vostru.
Anumite discuţii cu partenerul vor deveni din ce în ce mai înveninate, dar nu-ţi pierde speranţa.
Încearcă să comunici cu el și să depășești cu răbdare această perioadă dificilă. Te așteptă o vară plină de pasiune.
Bani. Această primăvară va fi excepţională. Planetele îţi asigură tot sprijinul lor din punct de vedere financiar, așa că poţi spera la o evoluţie spectaculoasă pe plan profesional și la o mărire de salariu considerabilă.
Dar ai grijă, trebuie să fii cât mai diplomată, căci mulţi invidioși vor încerca să-ţi pună piedică în ascensiunea ta.
Numărul 7. Ai noroc la bani
Dragoste. Este timpul să te gândești în mod foarte serios la viaţa ta de cuplu și să-i dai un suflu.
Nu ești genul de femeie care să accepte o legătură convenţională și-ţi dorești să reînvii pasiunea și-ţi recucerești partenerul.
Bani. Păstrează discreţia în tot ce întreprinzi.  Vei reuși să te angajezi într-un nou proiect care-ţi va aduce o sumă de bani neașteptată.
Ai forţat un pic șansa încă de la începutul anului și ea nu întârzie să apară.
Numărul 8. Rezistă în faţa tentaţiilor
Dragoste. Te simţi atât de vulnerabilă, încât ești tentată să-ţi înșeli partenerul doar pentru a simţi din nou fiorii pasiunii.
Nu-ţi pierde energia în relaţii pasagere, căci tu ești cea care va avea de pierdut. Încearcă să-ţi apreciezi partenerul și caută să reînvii iubirea ce vă leagă.
Bani. Totul depinde de modul tău de a gestiona banii. Rezistă în faţa tentaţiilor și pune-ţi întotdeauna deoparte câţiva bani pentru cheltuielile neprevăzute.
Oricum veniturile tale se stabilizează și începând cu luna mai portofelul tău va fi în siguranţă.
Numărul 9. Savurezi momentele cu partenerul
Dragoste. Neprevăzutul va face loc monotoniei. Veţi petrece multe seri împreună și amândoi nu vă gândiţi să vă plângeţi de rutina care se instalează în viaţa voastră de cuplu.
fericiţi că aţi găsit în sfârșit momente calme pe care să le savuraţi în doi.
Bani. Salariul plătit cu întârziere te obligă să fii foarte prevăzătoare cu cheltuielile. Nu te impacienta, de la începutul verii lucrurile se vor stabiliza.
De asemenea, nu risca nici cea mai mică sumă de bani în investiţii care mai târziu se vor dovedi inutile.

Autor: Click pentru femei
Sursa: www.clickpentrufemei.ro  Marti, 20 Martie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu