luni, 23 aprilie 2012

5 lucruri la care e bună vodca

 5 lucruri la care e bună vodca
5 lucruri la care e bună vodca
Specialiștii americani de la Huffington Post au testat băutura tradiţională rusească, vodca, în gospodărie. Așa au descoperit cât de utilă este și la câte poate fi folosită. 
Conform Huffington Post, specialiștii au degustat înainte câteva pahare pentru a-și stimula imaginaţia. Iată ce au descoperit că poate face o vadcă obișnuită, luată din comerţ:
1. Vodca poate fi folosită pe post de gumă de șters pentru îndepărtarea scrisului sau petelor de pe hârtiile lucioase, folosite la ambalarea cadourilor. Folosiţi o cârpă albă!
2. Vodca dă luciu ornamentelor cromate, mânerelor de la dulap, bufet și chiar bateriei de la chiuvetă. Puteţi să folosiţi și pentru curăţarea grilajului metalic de la geam
3. Vodca este un bun odorizant de cameră. Asta nu pentru că miroase puternic, ci datorită vaporilor de alcool care neutralizează efectul mirosurilor înţepătoare și neplăcute
4. Vodca prelungește viaţa florilor în vază. Picuraţi în vaza cu flori puţină vodcă și veţi vedea efectul. Plantele vor avea culori mai intense și o viaţă mult mai îndelungată
5. Vodca îţi curăţă dușul. Nu ezita să înmoi o cârpă cu vodcă dacă vrei să ștergi emailul din cada de duș și chiar întreaga baterie. O să vezi că vodca îndepărtează calcarul.

Autor: Click
Sursa: www.click.ro  Joi, 19 Aprilie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu