vineri, 14 septembrie 2012

ÎNCEP AMENZILE pentru cei care descarcă de pe TORRENTE. Pe când și în România?

ÎNCEP AMENZILE pentru cei care descarcă de pe TORRENTE. Pe când și în România?
ÎNCEP AMENZILE pentru cei care descarcă de pe TORRENTE. Pe când și în România?
Un bărbat care a descărcat melodii ale Rihannei a devenit, joi, primul francez condamnat pentru descărcare ilegală de muzică, potrivit tribunalului de poliţie din Belfort (estul Franţei), relatează AFP.
Internautul, care risca o amendă de 1.500 de euro, a fost condamnat la plata a 150 de euro după ce conexiunea sa de internet a fost folosită pentru a descărca două melodii ale cântăreţei Rihanna. Francezul primise deja mai multe avertismente de la Înalta autoritate pentru difuzarea operelor și protejarea drepturilor pe internet (HADOPI).

Potrivit HADOPI, acuzatul a recunoscut în cursul audierii că nu și-a respectat obligaţia de a-și securiza conexiunea la internet, precizând că soţia lui a fost cea care a descărcat melodiile. Francezul, care s-a apărat singur în faţa tribunalului de poliţie de la Belfort, a fost condamnat pentru neglijenţă.

 


Dosarul este doar unul din cele 14 înaintate justiţiei de către 'comisia de protejare a drepturilor', organul HADOPI responsabil cu punerea în aplicare a 'ripostei graduale' împotriva descărcării ilegale, legislaţie intrată în vigoare la 1 octombrie 2010. De la acea dată, HADOPI a trimis peste un milion de email-uri de avertizare abonaţilor care fac descărcări ilegale pe internet. Un număr de 100.000 de internauţi au primit un al doilea email de avertizare, doar 340 dintre ei recidivând după această a doua etapă.

Transmiterea dosarelor în justiţie intervine după o convocare a internauţilor și o nouă perioadă de observare a comportamentului acestora. Cazul din Belfort este primul dosar de acest gen soluţionat de o instanţă, a precizat HADOPI.


Autor: capital.ro
Sursa: www.capital.ro  Vineri, 14 Septembrie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu