duminică, 23 septembrie 2012

SCHIMBĂ-ŢI PAROLA. Este foarte probabil ca şi tu să foloseşti unul dintre următoarele 20 de PIN-uri care îţi compromit informaţiile personale

de Corina VÂRLAN Publicat la: 22.09.2012 13:49 Ultima actualizare: 23.09.2012 14:35
Oamenii dau dovadă de lipsă de imaginaţie atunci când îşi aleg parolele pentru diferite conturi de pe site-urile web sau pentru cardurile ATM, potrivit fondatorului Data Genetics, Nick Berry, firmă americană care oferă consultanţă în domeniul tehnologiei, scrie The Exchange.
Analizând o bază de date ce conţinea 3,4 milioane de parole alcătuite din cele 10.000 de combinaţii diferite care pot fi realizate folosind cifre de la 0 la 9, Berry a descoperit care sunt cele mai previzibile sau cele mai puţin folosite parole.
Topul celor mai folosite parole
Primul loc în topul celor mai folosite parole alcătuite din patru cifre este ocupat de combinaţia 1234, ea apărând în aproape 11% din cele 3,4 milioane de parole analizate.
A doua cea mai populară parolă este 1111, ea apărând în 6% din cazuri, iar cea de-a treia cea mai utilizată parolă este 0000, aceasta fiind folosită în 2% dintre cazuri.
Următoarele locuri ale clasamentului sunt ocupate de combinaţiile 1212, 7777, 1004 şi 2000.

FOTO: The Exchange

Berry susţine, de asemenea, că 26,83% dintre parole pot fi ghicite din 20 de încercări. "Este extraordinar cât de previzibili sunt oamenii", spune fondatorul Data Genetics.
El explică şi că multe dintre cele mai utilizate parole sunt de fapt formate din date cum ar fi zile de naştere, aniversări sau chiar anul în care persoanele care le folosesc s-au născut.
Conform celor de la Data Genetics, 20% dintre parolele analizate încep cu cifrele 19.
Topul celor mai puţin utilizate parole
Cel mai puţin folosit PIN este 8068, după cum susţine Berry, el apărând doar de 25 de ori în setul analizat ce conţinea 3,4 milioane de parole. Alte parole rar întâlnite sunt 8093, 9629, 6835 şi 7637.

FOTO: The Exchange
Cel mai folosit cod format din cinci cifre, 28% din totalul parolelor analizate, este 12345, iar al patrulea cel mai folosit cod format din şapte cifre este 8675309.
Oamenii folosesc de multe ori în codurile PIN perechi de cifre formate din numere apropiate, cum ar fi 4545 sau 1313. Astfel, combinaţia 45 şi 67 apare mult mai des decât 29 şi 37.
În topul celor mai folosite parole formate din 10 cifre se află 3141592654, cifre care fac parte din numărul Pi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu