sâmbătă, 21 decembrie 2013

Vom plăti mai puţin la telefonul mobil. Care va fi nivelul tarifelor în 2014
Vom plăti mai puţin la telefonul mobil. Care va fi nivelul tarifelor în 2014
Autoritatea Naţională pentru Administrare și Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a finalizat ultima rundă de dezbateri naţionale asupra noilor tarife maxime pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor telefonice la puncte fixe și mobile.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)  a anunţat că, în urma observaţiilor primite în consultarea publică a măsurilor, tarifele maxime pentru terminarea apelurilor vor fi de 0,14 eurocenţi/minut pentru terminarea la puncte fixe – în scădere de la 0,67 eurocenţi/minut – și 0,96 eurocenţi/minut – în scădere de la 3,07 eurocenţi/minut, pentru terminarea apelurilor la puncte mobile. Măsura va fi consultată și la nivel european.  În ceea ce privește tariful pentru telefonia mobilă, ANCOM a acceptat un nivel mai mare pentru anul 2014 de 0,96 eurocenţi pe minut, faţă de propunerea iniţială de 0,86 eurocenţi / minut.
Cosmote, Orange și Vodafone, marii operatori de telefonie mobilă din ţara noastră au criticat propunerea ANCOM de reducere a tarifelor de interconectare, însă se pare că acest din urmă tarif a fost acceptat. Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor în altă reţea, sunt plătite între operatori pentru convorbirile clienţilor în afara reţelei la care sunt abonaţi sau au cartelă prepaid. Acest preţ se regăsește în tariful perceput clientului care iniţiază apelul.
Reducerea tarifelor de terminare la telefonie este necesară pentru a stimula concurenţa în piaţa serviciilor de telefonie. Deși rata de penetrare a telefoanelor inteligente este comparabilă în România cu cea din Franţa sau Germania, peste 70% din utilizatorii din România își limitează apelurile naţionale de pe telefonul mobil din cauză că sunt preocupaţi de costurile prea mari ale comunicării. Apelurile „în reţea” au ajuns să reprezinte aproape 90% din totalul traficului de apeluri la puncte mobile.

“Barierele între reţele, reprezentate în special de nivelurile mari ale tarifelor de terminare, descurajează comunicarea între utilizatorii unor reţele diferite. Noile tarife de terminare propuse de ANCOM reflectă în mod realist consumul de resurse necesar furnizării serviciilor și vor asigura o dezvoltare sănătoasă a concurenţei, în beneficiul utilizatorilor”, a declarat Cătălin Marinescu, președintele ANCOM.  

Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din România identificaţi cu putere semnificativă pe pieţele de terminare a apelurilor la puncte fixe și mobile.

Tariful de terminare se facturează exclusiv în cazul apelurilor în afara reţelei și reprezintă preţul pe care reţeaua apelată îl solicită pentru acceptarea apelului. Întrucât acest preţ se regăsește în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul, practicarea unor tarife de terminare excesive în raport cu costurile furnizării eficiente a serviciilor poate prejudicia concurenţa la nivelul pieţei cu amănuntul și denaturează comportamentul de consum al utilizatorilor.

ANCOM urmează să notifice Comisiei Europene și autorităţilor naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene setul de măsuri propuse, împreună cu motivele care stau la baza acestor măsuri. Comisia Europeană și celelalte autorităţi de reglementare vor putea transmite ANCOM comentarii și observaţii în termen de o lună de la data notificării, de care ANCOM va trebui să ţină seama în cel mai înalt grad.


Autor: Capital
Sursa: www.capital.ro  Joi, 12 Decembrie 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu