joi, 20 februarie 2014

Anunţ important pentru toţi abonaţii la internet
Anunţ important pentru toţi abonaţii la internet Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că va consulta Franţa referitor la crearea unei reţele europene de comunicaţii, pentru a evita ca e-mailurile și alte date să treacă, în mod automat, prin SUA.
Merkel a cerut o mai mare protecţie a datelor în Europa, în contextul relatărilor de anul trecut cu privire la supravegherea în masă a Germaniei și a altor state de către Agenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite.
În podcast-ul săptămânal, Merkel a declarat că dezaprobă faptul că giganţi ca Google și Facebook își au baza pentru operaţiunile lor în ţări cu garanţii reduse în ceea ce privește protecţia datelor, fiind în același timp activi în state precum Germania, cu o protecţie mare a datelor.
“Vom vorbi cu Franţa despre cum putem menţine un nivel ridicat de protecţie a datelor”, a declarat Merkel înainte de vizita sa la Paris de miercuri.“Mai presus de toate, vom vorbi despre furnizorii europeni care oferă siguranţă cetăţenilor noștri, astfel încât cineva să nu trebuie să trimită e-mail-uri și alte informaţii peste Atlantic. Mai degrabă am putea construi o reţea de comunicare în interiorul Europei”, a subliniat cancelarul german.
Merkel a declarat totodată că alte subiecte pe care intenţionează să le abordeze la summitul franco-german de miercuri includ o cooperare mai strânsă în domeniul protecţiei climatice, înainte de conferinţa privind clima din 2015 din Franţa, și politicile de securitate, în special în Africa. 

Autor: Capital.ro
Sursa: www.capital.ro  Luni, 17 Februarie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu