sâmbătă, 31 mai 2014

Cum să-ţi cultivi propriile mirodenii la ghiveci
Cum să-ţi cultivi propriile mirodenii la ghiveci  
?i-ar plăcea să nu trebuiască să dai fuga la piaţă de fiecare dată când ai nevoie de un fir de pătrunjel sau de mărar, ci să ai în permanenţă în casă mirodenii proaspete? Se poate, dacă le cultivi singur, la ghiveci. Nu trebuie să fii expert în agricultură pentru a avea propria grădină în apartament. Însă pentru a asigura vedeţurilor tale o dezvoltare cât mai bună, e bine să știi câteva secrete de bază.
Chiar dacă nu locuiești la casă, ai totuși posibilitatea de a cultiva o gamă largă de plante aromatice și în apartament, în ghivece ce pot fi poziţionate pe balcon sau pe pervazul de la bucătărie. Astfel, vei beneficia pe toată perioada anului de prospeţimea aromelor tale preferate și, în plus, vei avea în casă o oază de verdeaţă care să te binedispună în permanenţă.
Pătrunjelul, coriandrul, salvia, busuiocul, mărarul, menta, tarhonul, chives, rozmarinul, oregano, sau cimbrul sunt doar câteva dintre plantele aromatice care se adaptează foarte bine condiţiilor de apartament, iar pentru a te bucura de aroma lor în permanenţă nu îţi trebuie decât niște ghivece, un pământ bun și o mână de seminţe.
Pas 1. Potrivit specialiștilor Hornbach, un prim pas pe care trebuie să îl faci dacă te-ai hotărât să îţi amenajezi o grădină de mirodenii este să alegi seminţe de bună calitate pentru plantele pe care le preferi și, de asemenea, un pământ fertil, bogat în substanţe nutritive și săruri minerale.
Pas 2. Alege ghivecele joase, din ceramică, pentru că au o suprafaţă mai poroasă și menţin mai bine umiditatea pământului decât cele din plastic.
Pas 3. Nivelează foarte bine pământul în ghiveci, după care fă cu degetul o gaură de aproximativ 1 cm presară seminţele într-un strat fin, având grijă să nu le aglomerezi. Ulterior seminţele trebuie acoperite, însă nu insista cu apăsarea pământului, întrucât riști să oprești încă de la început încolţirea plăntuţelor.
Pas 4. După ce ai pus seminţele în pământ, udă solul cu o cantitate redusă de apă, ţinută la temperatura camerei, și pune ghiveciul la fereastră, de preferat într-o zonă cu temperatură moderată (18-21 de grade Celsius), unde să fie protejat de căldură excesivă sau de aburi.
Pas 5. Perioada ideală de însămânţare este primăvara, însă nici acum nu e timpul pierdut. Vei avea mirodenii până spre toamnă.
Pas 6. La câteva zile după plantare vor apărea și primele răsaduri. Imediat ce acestea încep să se înalţe, vor trebui mutate într-un ghiveci mai spaţios, sau într-o jardinieră, unde să aibă spaţiu suficient de dezvoltare. Chiar dacă această etapă nu pare deosebit de complicată, recomandările Hornbach sunt ca răsadurile să fie scoase cu mare grijă pentru a nu le rupe rădăcinile, iar apoi trebuie replantate la distanţe de câţiva centimetri între ele.
Pas 7. Udă plantele cu apă din belșug, însă fără a o lăsa să stagneze la suprafaţa solului. Tocmai de aceea este indicat ca solul să fie unul care se drenează foarte ușor și ghiveciul să aibă găuri de scurgere pentru apa în surplus. De asemenea, pe lângă udările care se fac atunci când solul este aproape uscat, este recomandat ca la două-trei săptămâni să afânezi solul cu ajutorul unui obiect cu vârf ascuţit. În acest mod, rădăcinile se vor bucura de mai mulţi nutrienţi și se vor dezvolta mai rapid.
Pas 8. Plantelele de interior nu sunt atacate foarte des de dăunători, însă dacă în ciuda tuturor măsurilor de precauţie, apar afidele sau acarienii, ajutaţi planta cu condiţii bune de lumină și temperatură, precum și cu băi regulate.
Pas 9. Curăţă în permanenţă plantele de frunze uscate și nu le rupe haotic, astfel încât să nu aibă de suferit și să-și regenereze rămurelele rupte.

Autor: Click.ro
Sursa: www.click.ro  Sambata, 31 Mai 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu