marți, 18 august 2015

?i-a umblat cineva în telefon? IATĂ ce trebuie să faci!
?i-a umblat cineva în telefon? IATĂ ce trebuie să faci! Pe cât ne este de util smartphone-ul, pe atât de expus poate fi la riscuri de securitate. Având în vedere că o parte semnificativă din activităţile noastre sunt înregistrate într-un fel sau altul în acest device, pierderea unor simple fotografii sau chiar a unor date de business s-ar putea transforma într-o tragedie.

Echipa ThePhoneGeeks a EuroGsm oferă câteva sfaturi pentru cei care suspectează că li s-a umblat în telefon. Dacă aţi observat că o altă persoană v-a accesat telefonul, trebuie să urmaţi imediat câţiva pași simpli, dar importanţi.

În primul rând, cea mai importantă măsură este să închideţi conexiunile mai puţin securizate, cum sunt Bluetooth, NFC sau Wireless, cea mai securizată fiind conexiunea de date de la operator. Apoi este necesar să dezinstalaţi toate aplicaţiile instalate din afara Google Play și să verificati dacă opţiunea de instalare a aplicaţiilor din surse necunoscute este debifată.
Pentru o siguranţă și mai mare, specialiștii EuroGsm recomandă și salvarea datelor importante, precum contactele, fotografiile etc. În cazul în care bănuiala devine certitudine însă, pașii de mai sus nu mai sunt suficienţi.

”Dacă utilizatorii au certitudinea că li s-a umblat în telefon, și aici nu ne referim la service, le recomandăm ca, după ce și-au salvat datele importante de pe telefon, să îl reseteze la setările din fabrică. Astfel, orice virus, troian sau orice altă metodă prin care se putea umbla în telefonul acestora va fi ștearsă”, subliniază Cosmin Dascălu – ThePhoneGeeks.

Totuși, furtul de date sau de informaţii personale din telefonul mobil poate fi prevenit. Producatorii de antivirus consacrati pe piaţa PC-urilor au disponibile și pentru dispozitivele mobile aplicaţii pentru securitatea telefonului.
”Aplicaţii precum Avira Antivirus Security, Mobile Security & Antivirus de la AVAST sau altele sunt ideale pentru monitorizarea activităţii telefonului și blocarea accesului altor persoane în dispozitiv. Aceste aplicaţii în general au inclusiv un modul integrat de blocare și găsire a telefonului prin GPS în caz de furt sau pierdere”, conchide Cosmin Dascălu.

Autor: Evz.ro
Sursa: www.evz.ro  Miercuri, 12 August 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu