Proprietarii care închiriază până la 5 camere turiștilor se vor putea înregistra ca persoane fizice |
Proprietarii care închiriază în scop turistic între 1 și 5 camere vor avea posibilitatea se înregistreze la Fisc fără să funcţioneze ca persoane fizice autorizate și vor avea opţiunea de a plăti impozitul pe bază de norme de venit, stabilite la nivelul fiecărui judeţ. Raportul atașat proiectului de buget pentru 2012 se referă la includerea în veniturile din cedarea folosinţei bunurilor a veniturilor realizate de către proprietar din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală având o capacitate de cazare cuprinsă între 1 și 5 camere, inclusiv. "Venitul net anual va fi stabilit pe baza normelor de venit sau în sistem real, potrivit opţiunii contribuabililor. Impozitul este final și se calculează prin aplicarea cotei de 16%", se spune în documentul citat. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice spun că această prevedere va fi inclusă într-o ordonanţă de modificare a Codului Fiscal și va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2012. Legea Turismului nu prevede acum o astfel de posibilitate, toţi proprietarii care închiriază camere fiind obligaţi să se înregistreze ca societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate, și abia apoi să ceară clasificarea din partea ministerului de resort. Oficialii MFP susţin că noua prevedere din Codul Fiscal va fi preluată și în Legea Turismului, fiind deja purtate discuţii la nivel tehnic pe această temă. "Pentru cei care au camere de închiriat trebuie creată o reglementare mult mai simplă, pentru că astfel nu se înregistrează (...) Vor face și cei de la turism modificări în legislaţia specială pentru a excepta această categorie de la regulile actuale. Finanţele și turismul vor construi criterii generale pe baza cărora se vor stabili la nivel local normele de venit. Nu putem merge pe o medie naţională pentru că diferenţele sunt mari. Unii pot pierde foarte mult și alţii pot fi mult mai câștigaţi. Nu se poate compara o vilă din Călărași cu una de la Moieciu", a spus reprezentantul MFP. Venitul net anual va fi stabilit pe baza normelor de venit (o sumă fixă stabilită anual de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale, indiferent de nivelul real al veniturilor realizate) sau în sistem real (impozit aplicat asupra diferenţei dintre veniturile încasate și cheltuielile deductibile), potrivit opţiunii contribuabililor. Impozitul este final și se calculează prin aplicarea cotei de 16%. "În prezent, nu există un sistem clar și eficient de luare în evidenţă a camerelor închiriate în scop turistic și, implicit, a veniturilor totale astfel obţinute, precum în cazul staţiunilor de pe litoral. Este o procedură prin care Guvernul urmărește luarea în evidenţă a tututor proprietarilor de camere închiriate, cu scopul impozitării", a declarat pentru MEDIAFAX un consultant fiscal. Șeful Direcţiei de Autorizare și Control din Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Dorin Gherghina, a explicat pentru MEDIAFAX că există proprietari care declară la primărie că au chiriași permanenţi, fără să raporteze că desfășoară o activitate turistică. "Acești proprietari încheie contracte de închiriere pe care le declară la Fisc și plătesc o taxă ca și cum ar avea chiriași permanenţi, dar nu raportează că au activitate turistică și nu se știe astfel cât încasează", afirmă reprezentantul ministerului de resort. El a arătat în același timp că proprietarii care găzduiesc turiști și nu sunt clasificaţi pot fi amendaţi cu maximum 50.000 lei și numai dacă sunt reclamaţi. "Noi putem face verificări la aceste locuinţe doar dacă avem reclamaţii. Dacă nu-i reclamă nimeni, nu avem ce să facem. De regulă, proprietarii primesc în gazdă persoane care vin an de an, iar acestea nu fac reclamaţii", a spus Ghergina. La rândul său, președintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a declarat agenţiei MEDIAFAX că în staţiunile de pe litoral, în sezon turistic, sunt cazate zilnic circa 5.000 de persoane la proprietari persoane fizice netaxate. "Acum, cei care primesc în gazdă turiști nu sunt taxaţi. Din estimările noastre, în sezon, pe litoral, sunt în fiecare zi cazaţi în gazdă, la persoane fizice, circa 5.000 de turiști", a spus Murad. În opinia președintelui FPTR, cea mai eficientă metodă de impozitare ar fi o taxă anuală fixă percepută proprietarilor care găzduiesc turiști. Murad apreciază că, la nivel naţional, stau în gazdă sub 5% dintre turiști, iar întregul turism "la negru" din România nu reprezintă mai mult de 15% din piaţă. |
Autor: Mediafax Sursa: www.mediafax.ro Miercuri, 16 Noiembrie 2011 |
miercuri, 16 noiembrie 2011
Proprietarii care închiriază până la 5 camere turiștilor se vor putea înregistra ca persoane fizice
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu