joi, 12 ianuarie 2012

Cum ne influenţează culorile din locuinţă

 Cum ne influenţează culorile din locuinţă
Cum ne influenţează culorile din locuinţă Culorile ne atrag, ne încântă sau ne creează o stare de neliniște. Și nu există nici urmă de îndoială că au capacitatea de a ne influenţa comportamentul. Iată cum le putem folosi în locuinţă în deplină cunoștinţă de cauză.

?i se întâmplă cumva să te simţi bine într-o cameră și să nu-ţi găsești locul în alta? Poţi să crezi că este „vina” culorilor în care este zugrăvită? Este normal să fie așa, căci fiecare avem culorile noastre preferate. Unele ne atrag, altele ne încântă și ne înveselesc, iar altele ne fac irascibile și nervoase. Este ca atunci când porţi o bluză pentru că îţi place foarte mult. Faptul că te simţi în largul tău când o îmbraci se poate datora culorii sale.
Puterea nebănuită a culorilor

Culorile au un efect puternic asupra psihicului nostru, iar această idee nu este deloc nouă. Popoarele orientale cunoșteau din vechime efectul lor și se foloseau de el pentru a influenţa în mod pozitiv psihicul celor care locuiau în casă.Cel puţin în teorie, culorile te pot ajuta să obţii orice stare dorești: melancolie, veselie, calm, creativitate sau inspiraţie. Și cum în casa în care locuim este foarte important să ne simţim în largul nostru, iată un mic ghid al culorilor și cum ar trebui ele folosite.

Roșul reprezintă acţiunea și forţa. Dacă vrei să te energizezi, adaugă un strop de roșu în încăperea în care muncești. Evită orice exces, căci prea mult roșu face decorul obositor și iritant. Tonurile „atenuate” de roșu, portocaliu sau roz, poti fi alegeri la fel de bune. Camerele în care își are locul culoarea roșie sunt biroul, zonele de studiu sau camera de zi. Pentru că roșul este culoarea pasiunii și a energiei sexuale, dă foarte bine în dormitor. ?ine cont totuși de această regulă: folosește-l în doze mici.Neindicate sunt tonurile foarte închise de roșu (de exemplu, grena), care induc o stare de agitaţie. Iar dacă te enervezi prea des, cu siguranţă este prea mult roșu în zonă!

Portocaliul
are o acţiune mai blândă decât roșul. El simbolizează bogăţia și seducţia, este o culoare energică și revigorantă, care induce entuziasm, optimism și vitalitate. De asemenea, stimulează pofta de mâncare. Culoarea nu este deloc potrivită în birou, pentru că nu te lasă să te concentrezi și te duce cu gândul la distracţie. Merge bine în schimb în sufragerie, în hol sau în partea de sud a locuinţei.

Galbenul este odihnitor și induce o stare de liniște. Culoarea poate fi folosită în încăperile în care te relaxezi, căci are capacitatea de a absorbi tensiunile. Culoarea veseliei, a fericirii și a creativităţii, galbenul se folosește în mod tradiţional în partea de nord-est a casei. Este perfectă pentru sufragerii și holuri și induce imediat buna-dispozţie.

Verdele
, asociat cu primăvara, însemnă vitalitate. Dacă ai nevoie să-ţi recapeţi încrederea în tine sau în forţele tale, nu ezita să zugrăvești o cameră în nuanţe de verde. De asemenea, verdele crește energia pozitivă. Dacă nu vrei să zugrăvești nimic în verde, alege ghivece cu plante ornamentale naturale. Efectul este același. Turcoazul are cam același efect, însă de câteva ori mai puternic.

Tonurile de albastru (bleu, bleumarin, violet și indigo) au darul de a calma. Aceste culori de apă te scot din încurcătură când nu mai știi cum să rezolvi conflictele cu familia, nu te înţelegi cu colegii de serviciu sau nu ai timp să termini toate lucrurile pe care le ai de făcut într-o zi.

Culoarea luxului și a prosperităţii, violetul este un remediu pentru nervozitate și favorizează stăile de meditaţie. Simbol al pasiunii, violetul se folosește în zonele de sud-est, nord sau sud ale livingului pentru a atrage banii.

Albul transmite energie și mobilizează, întărește voinţa și îţi dă forţa de a rezolva orice. Această culoare te poate ajuta și să-ţi impui punctul de vedere și să-i influenţezi pozitiv pe cei din jur. Este bine de știut că tonurile de bej, gri sau ivoriu nu au același efect benefic.

Așa cum era de așteptat, negrul este exact contrarul albului. El are capacitatea de a calma și de a reduce totul la tăcere. Denotă profunzime, independenţă, stabilitate și protecţie și reprezintă banii și puterea. Folosit în exces, induce stări de melancolie, tristeţe sau depresie. Dacă mobilierul este negru, obligatoriu pereţii trebuie să fie zugrăviţi într-o culoare deschisă. Totodată, negrul nu are ce căuta în camera copilului, dar nici în baie dacă ai copii mici. Se folosește în camerele situate înspre nord, dar în doze mici.

Ce culoare e potrivită în dormitor?

În dormitor merg bine culorile albastru, verde, bleu, lila, violet, dar și tonurile calde de piersică, nuanţe de bej sau roz pal. Deși este considerată o culoare rece, albastrul calmează și relaxează, fiind ideal pentru dormitorul matrimonial. Verdele este o culoare elegantă și sănătoasă. Are, de asemnea, un efect relaxant.Bleu este o culoare rece, ideala pentru dormitoarele copiilor super-activi. Lila și violet sunt nuanţe ideale pentru camerele firilor artistice căci creează, emoţii interioare puternice. Aceste două tonuri nu sunt bune dacă suferi de migrene, dar te pot ajuta să te eliberezi de tensiune. Romanticul roz transmite pace și blândeţe.

Știai că...

Vibraţiile pe care fiecare culoare le emite sunt percepute de corpul tău atât fizic, cât și emoţional?
Fiecare om percepe altfel culorile? Așa se explică și atracţia noastră pentru unele dintre ele și faprul că unele nu ne plac deloc.

Cele mai „zgomotoase” culori sunt galbenul, portocaliul și roșul, iar cele mai „liniștite” sunt albastrul cobalt și ultramarinul?

Chinezii credeau că există o legătură între gustul preferat și culori? Conform teoriei, celor care preferă culoarea albastră le plac mâncărurile sărate, celor ce preferă verdele le plac dulcurile, iar celor ce preferă violetul le plac gustările amare. Celor care au roșul ca și culoare preferată le place mâncarea picantă.

Autor: Click pentru femei
Sursa: clickpentrufemei.ro  Vineri, 14 Ianuarie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu