joi, 3 martie 2016

Bunicul a parasit timpul ce invarte ceasul de pe noptiera. Nu a plecat definitiv, a luat doar un alt tren...
Va rog sa nu il uitati pe acest batran de 1003 luni, mandru posesor al celor 9 bloguri. Pana in ultima clipa am crezut ca se va face bine pentru ca asta am invatat de la el, prin puterea exemplului sau, sa fiu optimista intotdeauna.
Va ramane in inima noastra mereu. Raluca & Oana Cercelaru si toata familia.

duminică, 17 ianuarie 2016

Care au fost cele mai performante procesoare de smartphone în 2015

AnTuTu, celebra aplicaţie de teste pentru smartphone-uri, a lansat topul de performanţă pentru anul 2015. Acesta include procesoarele testate pe parcursul anului, listând cipurile de la cel mai puternic la cel mai puţin performant. Deşi companii precum Huawei, Qualcomm şi Samsung realizează chipset-uri cu din ce în ce mai multe nuclee şi frecvenţe mai înalte în fiecare an, Apple a reuşit cu procesoarele sale dual şi tri-core să ocupe nu doar primul, ci şi cel de-al doilea loc în top.
Clasamentul este realizat folosind informaţii colectate de la utilizatorii AnTuTu v6.0 şi nu prin testarea de dispozitive în laboratoarele proprii. Acestea reprezintă o medie pentru fiecare model în parte, diferiţi producători oferind implementări diferite în funcţie de dispozitivul propriu. Astfel, performanţa atinsă de un Snapdragon 810 pe un dispozitiv LG poate fi diferită de cea de pe un model HTC sau OnePlus, aşa că rezultatele pentru fiecare utilizator pot varia. De asemenea, clasamentul evidenţiază atât performanţa ridicată a chipset-urilor Apple A9 şi Apple A8X de pe iPhone şi iPad, cât şi forţa brută a noului chipset Kirin 950 de la Huawei, care reuşeşste să depăşească concurenţa de pe Android.

Top 10 procesoare mobile în 2015

  1. Apple A9
  2. Apple A8X
  3. Huawei HiSilicon Kirin 950
  4. Samsung Exynos 7420
  5. Qualcomm Snapdragon 810
  6. Apple A8
  7. Qualcomm Snapdragon 808
  8. Qualcomm Snapdragon 805
  9. Intel Atom Z3580
  10. Samsung Exynos 5433
Este evidentă o lipsă completă din top a chipset-ului NVIDIA Tegra X1, probabil mult mai puternic decât câteva dintre procesoarele care se regăsesc pe lista AnTuTu. Motivul pentru această lipsă este faptul că nu este un chipset foarte popular, regăsit doar în câteva dispozitive de pe piaţă. Întrucât nu au fost destui utilizatori care să testeze acest model de procesor folosind aplicaţia AnTuTu, acesta nu a fost listat în clasament.
Locurile următoare includ şi alte modele inferioare de la Samsung, Huawei şi Intel, cât şi câteva modele MediaTek. Niciun alt producător de procesoare pentru mobile nu a intrat în topul AnTuTu.
TOP cele mai bune telefoane la începutul anului 2016
TOP cele mai bune telefoane la începutul anului 2016
Mulţi obișnuiesc ca la începutul unui an să își schimbe și smartphone-ul pentru a rămâne astfel în trend și pentru a ţine pasul cu noile tehnologii de pe terminalele mobile.

Dacă ai în plan să îţi schimbi telefonul în acest debut de an, Business Insider îţi recomandă 10 de modele de smartphone care, spun ei, sunt cele mai bune la acest moment. Însă, dacă nu te grăbești foarte tare, lunile februarie și martie vor aduce, cu siguranţă, noi lansări. Cea mai așteptată este cea a noului Samsung Galaxy.
Iată cum arată top 10 al celor mai bune smartphone-uri în acest moment:
1. iPhone 6S
2. iPhone 6S Plus
3. Nexus 6P
4. Nexus 5X
5. Samsung Galaxy S6 Edge
6. Samsung Galaxy S6 Edge
7. Samsung Galaxy Note 5
8. Samsung Galaxy S6
9. HTC One A9
10. Moto X Pure


Autor: Libertatea.ro
Sursa: www.libertatea.ro  Joi, 7 Ianuarie 2016

duminică, 10 ianuarie 2016

Cum să-ţi dezabureşti cel mai rapid parbrizul - Metoda NASA

de A.M.P   •   08 Ian 2016   •   14:40 Comenteaza
Mark Rober, fost inginer la NASA, a analizat diferite combinaţii de măsuri şi factori care duc la dezaburirea parbrizului pe timpul iernii pentru a găsi combinaţia optimă, care funcţionează cel mai rapid, apoi s-a filmat şi a pus clipul pe YouTube.

Pe scurt, combinaţia descoperită de Mark este următoarea:
 
- Ventilatorul la putere maximă
 
- Căldura la putere maximă
 
- Aerul condiţionat pornit
 
- Recircularea aerului oprită
 
- Geamurile deschise puţin

Sursa: promotor.ro

sâmbătă, 26 decembrie 2015

TOP 10 cele mai cool GADGET-URI din 2015

Ne apropiem cu paşi repezi de 2016, astfel că este cel mai bun moment să privim în urmă şi să recapitulăm cele mai importante gadgeturi apărute pe piaţă în 2015.
1. Ricoh Theta – dispozitivul este de fapt o mini-cameră video ce poate înregistra în jur 25 de minute, cu o panoramă de 360 de grade, prin simpla apăsare a unui buton. Este gadgetul ideal pentru cei care adoră streamingul live, tot mai popular pe reţelele de socializare.
2. MOCAheart – 25 de secunde îi ia dispozitivului pentru a-ţi da un diagnostic legat de ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge sau informaţii legate de tensiunea arterială. MOCAheart are o lăţime de doar 7mm şi poate fi sincronizat cu un smartphone, pentru înregistrarea şi monitorizarea datelor despre starea de sănătate a utilizatorului de-a lungul timpului.
Citeşte şi Piaţa de brăţări de fitness şi smartwatch-uri creşte de peste 9 ori în 5 ani
Citeşte şi 11 INVENŢII care au făcut ca anul 2015 să fie memorabil
3. Trunkster – cel mai bun geamantan inventat până acum. Valiza îţi poate încărca telefonul, se cântăreşte singură şi are un dispozitiv GPS incorporat, pe care îl poţi conecta la smartphone în caz că ţi-au fost rătăcite bagajele. În plus, Trunkster-ul nu are fermoar şi poate fi deschis doar la comandă, prin intermediul unei uşi asemănătoare cu cea a unui garaj.
4. Motorola Droid Turbo 2 – telefonul celor cu display-ul spart. Prin intermediul unui parteneriat cu Verizon, cel mai mare provider de telecomunicaţii mobile din SUA, Motorola a introdus pe piaţă primul telefon cu ecran indestructibil. Display-ul telefonului este realizat din cinci straturi diferite, fiecare având rolul de a absorbi şocul în cazul unui incident.
Citeşte şi Huawei se apropie de Samsung şi Apple. În 2015 a vândut 100 de milioane de smartphone-uri
Citeşte şi O companie vrea să-şi pună angajaţii să poarte brăţări care să le monitorizeze viaţa zi şi noapte
5. Imprimanta Epson EcoTank – durează un an de zile până să-i schimbi tuşul. Epson EcoTank vine la pachet cu suficientă cerneală pentru a printa cel puţin 4.000 de pagini alb-negru şi 6.500 pagini color, astfel că va dura cel puţin un an până când va avea nevoie de tuş nou.
6. Apple Watch – primul smartwatch care a atras cu adevărat atenţia consumatorilor. Faptul că este produs de Apple, dar şi diverse inovaţii precum Force Touch sau motorul Taptic l-au făcut să fie printre cele mai impresionante “ceasuri inteligente” de pe piaţa electronicelor.
Citeşte şi DOUĂ profiluri pe Facebook pentru fiecare utilizator. Află care este diferenţa între ele
Citeşte şi LG Nexus 5X review
7. Thync – dispozitivul care se conectează la creierul tău şi te calmează. Gadgetul, realizat de o echipă de cercetători în domeniul neurologiei şi ingineri experţi, este un dispozitiv wireless ce se conectează la creierul tău şi promite să te calmeze cu ajutorul unor unde electrice.
8. Jamstik+ SmartGuitar – de ce să nu fie şi o chitară “inteligentă”? În caz că nu ai habar cum să cânţi la chitară, Jamstik+ te va învăţa cum să ajungi un adevărat maestru, cu ajutorul unor lecţii interactive.
Citeşte şi Xiaomi Redmi Note 3, lansat oficial
Citeşe şi Yahoo! restricţionează utilizatorilor de ad-block accesul la serviciul Mail
9. McCarthy Piano – este timpul pentru lecţia de pian. Dispozitivul inteligent pare a fi o orgă obişnuită la prima vedere, însă doar până în momentul în care o foloseşti. Vei vedea ulterior cum tastele vor fi luminate diferit pentru a învăţa mult mai repede notele şi vei primi feedback audio de fiecare dată când o vei folosi.
10. Yono – dispozitivul la îndemână pentru orice femeie. Yono este asemănător unei căşti ce are rolul de a monitoriza cu atenţie hormonii unei femei, anunţând-o când se află în perioada fertilă.
Sursă Mediafax.ro
s

luni, 21 decembrie 2015



 Vodafone, obligata sa elimine clauzele abuzive legate de rezilierea contractelor
 
Vodafone, obligata sa elimine clauzele abuzive legate de rezilierea contractelor
Vodafone va fi obligata sa elimine clauzele abuzive din contracte, inclusiv cele legate de rezilierea acestora inainte de termen, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis o cerere a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.

Astfel, Vodafone Romania va elimina din conctracte prevederea care il obliga pe client la plata unei despagubiri "in cazul incetarii contractului inainte de expirarea duratei minime contractuale", scrie Capital.
In plus, vor fi eliminate din contracte si paragrafele prin care clientul declara ca "a citit, a inteles si a acceptat clauzele cuprinse in contract".
De asemenea, prin decizia Tribunalului Bucuresti, vor fi astfel eliminate din contract si specificatiile referitoare la durata minima contractuala si calculul prejudiciul ce ar fi fost cauzat prin intreruperea contractului inainte de termen.
ANPC a incheiat mai multe procese verbale de constatare, in urma unor reclamatii primite de la abonatii Vodafone.

Autor: Ziare.com
Sursa: www.ziare.com  Miercuri, 16 Decembrie 2015
Veste ȘOC. Dispare Gmail! Ce se va întâmpla cu adresa ta de mail
Veste ȘOC. Dispare Gmail! Ce se va întâmpla cu adresa ta de mail Dacă veţi merge pe pagina oficială Inbox by Gmail, veţi vedea un lucru ciudat. Printre primele mesaje pe care le veţi primi, va apărea opţiunea de vă porta întregul cont de Gmail către Inbox. Dacă veţi dori să ieșiţi, aplicaţia vă va anunţa că de acum Gmail vă va direcţiona către Inbox automat.
Nu vă panicaţi, cel puţin pentru o perioadă vă veţi mai putea întoarce în Gmail, din Inbox, însă redirecţionarea se va face automat. Dacă vă veţi întoarce pe contul de Gmail, un pop-up vă va atenţiona că puteţi merge în continuare pe Gmail sau să vă mutaţi către Inbox. Dar, în termeni de URL, asta înseamnă că întreaga adresă inbox.google.com va lua locul vechii adrese gmail.com. Citește mai departe pe playtech.ro

Autor: Libertatea.ro
Sursa: www.libertatea.ro  Miercuri, 9 Decembrie 2015