Sunteţi familiari cu semnele de circulaţie care îţi spun în ce direcţie
se află o locaţie şi la ce distanţă de ea te afli? De multe ori ele au
scopuri decorative şi sunt amplasate în centre turistice. Distanţele
până la cele mai importante oraşe din lume sunt cele mai des
inscripţionate pe săgeţi îndreptate în toate direcţiile. Compania Breakfast NY a creat un astfel de semn, însă l-a dotat cu foarte multe facilităţi moderne. Faţă de vechile semne, acesta are doar trei săgeţi, dar poate indica mult mai multe informaţii în orice direcţie.
Semn direcţional inteligent - tot felul de informaţii, afişate interactiv
Cele trei săgeţi ale semnului au fiecare 16.000 de LED-uri,
afişarea fiind realizată pe ambele feţe. Ele se învârt în orice
direcţie, având un sistem foarte complex de comandă şi rotire.
Producătorul s-a chinuit foarte mult să facă cele trei săgeţi să se
mişte oricând în orice direcţie, precis şi silenţios. Informaţiile pe care le indică semnul sunt variate şi necesită o conexiune la Internet. Stâlpul
este construit din aluminiu şi după montare va consuma 500 W.
Producătorul recomandă folosirea unei conexiuni la Internet prin fir
pentru a reduce riscurile întreruperii ei.
Un panou amplasat pe stâlp poate fi folosit pentru ca trecătorii să
interacţioneze cu informaţiile afişate. Cele cinci grupe de informaţii
nu sunt fixe, fiind modificate de-a lungul zilei. Spre exemplu, stâlpul poate să indice dimineaţa cele mai apropiate cafenele, iar la prânz, restaurantele din zonă. Stâlpul
nu se află momentan în vânzare, însă poate închiriat pentru utilizarea
în spaţii închise. Producătorul vrea să dezvolte o versiune rezistentă
orice tip de vreme pentru ca semnul să fie amplasat în aer liber. Mai
multe detalii puteţi găsi pe site-ul producătorului, unde aveţi posibilitatea să interacţionaţi prin Twitter cu un semn din biroul din New York.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu