luni, 22 iulie 2013

Cât de ușor poate fi monitorizat prin GPS un telefon
Joi, 18 Iulie 2013, 09:28
99 vizite - 0 comentarii

DISTRIBUIE PE GOOGLE+
click pe poza: FOTO (1)


Fiecare mesaj pe care îl primiţi sau îl trimiteţi de pe telefonul mobil poate fi citit şi de altcineva. Şi fiecare pas pe care îl faceţi poate fi monitorizat prin GPS de o persoană care v-a pus telefonul sub urmărire.
Nu numai serviciile secrete pot să facă asemenea interceptări, ci oricine care are un amplificator de semnal, un laptop şi un program. A demonstrat-o foarte uşor un hacker provocat de reporterul Digi24, Bogdan Ocnaru.
Sute de mii de apeluri, milioane de mesaje text. Reţele GSM sunt suprasolicitate în fiecare zi. Cel puţin o oră din 24 vorbim la telefon. Şi nu ne mulţumim cu un singur terminal, avem două sau chiar trei astfel de aparate. Pe cât de tare ne ajută, pe atât de rău poate să ne facă un telefon mobil. Câţiva jurnalişti americani şi o mână de hackeri au făcut un experiment banal şi au demonstrat că oricine poate fi interceptat cu uşurinţă.
 Un astfel de aparat costă mai puţin de 500 de dolari. Se găseşte şi în România şi este legal. Cutia cu antenă amplifică semnalul pentru telefoanele mobile. Un hacker, cu ajutorul unui laptop şi câteva programe care se găsesc gratuit pe internet, poate asculta pe oricine. Amplificatorul devine un fel de intermediar între terminal şi antena GSM, iar computerul mobil devine un aparat de interceptări ilegale.
 „Funcţionează exact pe principiul unei genţi din alea de ascultare care se află la serviciile noastre. Trimite o comandă telefonului, telefonul se conectează pe repetitor, repetitorul pe stâlp. Diferenţa între un device din ăsta artizanal şi alea cumpărate de servicii este dată de faptul că ăsta are o rază mică de acţiune”, a explicat Mihai Belu, directorul companiei de anchete şi filaj.
 În România, prin lege, au voie să facă astfel de interceptări doar serviciile secrete, însă şi acestea au nevoie de autorizaţii speciale.
 Interceptarile neautorizate au riscurile lor. Pe cât de uşor este să asculţi, pe atât de uşor este să fii prins. STS are aparate necesare, astfel încât oricine face aşa ceva să fie prins. În România, interceptările ilegale se pedepsesc cu închisoarea.

Autor:    Digi24Sursa:   www.digi24.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu