Plantele de apartament care purifică aerul |
Numeroase studii arată că, pentru a ne bucura de beneficiile plantelor de interior, trebuie să le așezăm în locuri speciale-și acasă, și la birou. „Pentru a scăpa de efectele poluării, pentru a respira aer curat în spaţiile unde petrecem cea mai mare parte din timp, există o soluţia simplă și deconectantă: să amplasăm în aceste spaţii plante ornamentale. Totdeauna este foarte importantă calitatea aerului pe care-l respirăm, pentru că sănătatea noastră este influenţată de sănătatea mediului în care trăim. Combat probleme frecvente de sănătate Acasă, de exemplu, problemele respiratorii apar pe fondul intoxicării cu vaporii eliminaţi de cosmetice, de lucrurile din locuinţă sau de detergenţii pe care-i folosim la curăţenia acesteia, toxine care s-au dovedit mai puternice decât poluarea de afară. În același timp, prezenţa plantelor ornamentale la birou este de un real folos, deoarece reduce nivelul stresului, ajutând la combaterea problemelor frecvente de sănătate: migrene, tuse sau uscarea tegumentului, care se manifestă în rândul angajaţilor, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie și nutriţie. Azaleea filtrează toxinele Azaleea (regina japoneză a florilor), numită și „arborele de trandafir" este o plantă cu flori superbe de culoare ciclamen. Specialiștii au constatat că, așezată în bucătărie, planta absoarbe foarte bine mirosurile neplăcute degajate de substanţele toxice sau de detergenţii folosiţi pentru curăţarea grăsimilor. Mai mult, superbele flori de azalee sunt îndrăgite și pentru faptul că prezenţa lor inspiră celor care le au în preajmă calm și încredere în forţele proprii. Aloe Vera scurtează durata concediului medical Și Aloe vera împrospătează aerul în încăperi, înlăturând energiile negative din încăperea unde este așezată planta. Specialiștii apreciază că este bine să oferim unei persoane bolnave un ghiveci cu Aloe Vera. La scurt timp, s-a observat că starea de sănătate a bolnavului se îmbunătăţește simţitor, pentru că frunzele cărnoase ale plantei împrospătează aerul în camera acestuia. În același scop, sucul de Aloe Vera, procurat de la Plafar, se poate folosi în lampa de aromaterapie (câte zece picături în bolul cu apă al lămpii). Terapia se poate repeta un interval de zece zile. Feriga curăţă aerul de praf Feriga de cameră (Nephrolepis exaltata) este un valoros filtru pentru curăţarea aerului de praf, dar și un protector împotriva radiaţiilor emise de aparatura electrocasnică, în spaţiul de locuit. Un ghiveci care conţine o ferigă cu frunze bine dezvoltate, trebuie așezat în camera în care lucrăm la calculator sau unde există mai multe aparate electrocasnice. În acest caz, feriga trebuie stropită mai des cu apă, a cărei temperatură să nu depășească temperatura camerei, în special primăvara și vara. În timpul iernii însă, feriga trebuie protejată de frig și trebuie udată doar de două ori pe lună. Busuiocul combate migrenele În categoria plantelor aromatice, busuiocul se bucură de o mare popularitate. Așezat în camera de lucru, un ghiveci cu busuioc este de mare ajutor deoarece crește puterea de concentrare. De asemenea, substanţele volatile conţinute de frunzele proaspete ale plantei sunt un remediu dovedit împotriva migrenelor. Clorofitum absoarbe fumul de ţigară Această plantă este cunoscută în rândul iubitorilor de flori de apartament sub numele de voalul miresei. În familiile în care există fumători împătimiţi, o glastră cu voalul miresei absoarbe fumul care s-a împrăștiat în toată casa. Planta este ușor de îngrijit (preferă lumina și trebuie udată din două-n două zile în anotimpul cald). Terapeuţii apreciază voalul miresei și pentru efectele afrodiziace și revigorante ale plantei. Prudenţă ! Persoanele alergice la polen reacţionează în același mod și în prezenţa anumitor plante de interior cum sunt: palmierul, feriga și orhideea. Cum îngrijim aceste plante Obţinem beneficii maxime de la plantele de apartament îndrăgite, când ţinem seama de cerinţele lor. Lumina este esenţială pentru majoritatea plantelor din locuinţă sau de la serviciu. Îndepărtarea frunzelor uscate, schimbarea pământului, menţinerea gradului de umiditate și temperatura adecvată soiului cultivat sunt factori importanţi care le menţin vigoarea. |
Autor: Click Sursa: www.click.ro Duminica, 21 August 2011 |
luni, 22 august 2011
Plantele de apartament care purifică aerul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu