miercuri, 27 iunie 2012

Cum să-ţi răcorești casa fără aer condiţionat

 Cum să-ţi răcorești casa fără aer condiţionat
Cum să-ţi răcorești casa fără aer condiţionat A venit vara, căldura ne toropește și toţi visăm la aparatul de aer condiţionat care să ne aducă răcoarea. Unii dintre noi nu-și pot instala în casă aer condiţionat, fie pentru că se gândesc la faptul că se spune că nu e sănătos, fie că nu au bugetul pregătit pentru o astfel de cheltuială. Există însă câteva soluţii care te vor ajuta să îţi răcorești casa chiar și fără a apela la confortul unui aparat de aer condiţionat.

1. Acoperă geamurile

Trage storurile, jaluzelele sau draperiile în timpul zilei, imediat ce soarele începe să-ţi bătă în geam. Vei împiedica astfel căldura să-ţi pătrundă în casă. Descoperă geamul doar când vine seara. În cazul în care nu ai buget pentru nici unul dintre cele enumerate mai sus, poţi acoperi geamurile cu folie de aluminiu. Atenţie! Draperiile trebuie să fie din culori deschise. Culorile închise atrag căldura.

2. Deschide geamurile noaptea

Pentru a răcori casa, ţine noaptea geamurile deschise. Lasă toate ușile de interior deschise, astfel încât aerul să circule. Lasă deschise chiar și ușile dulapurilor din bucătărie și ale sifonierelor pentru că înmagazinează căldură pe timpul zilei. Și asigură-te că te trezești suficient de devreme pentru a le închide la loc (în jurul de 5-7 dimineaţa).
 
3. Apelează la ventilatoare

Cel mai indicat este ventilatorul prins în tavan. Pentru a crea senzaţia de aer condiţionat, pune un pet de 2 litri la congelator, apoi când este gheaţă scoate-l și așază-l într-un bol sub ventilator. Astfel, aripile ventilatorului vor împrăștia răcoarea pe măsură ce geaţa se topește.

4. Închide sursele de căldură

Evită pe cât posibil să nu folosești cuptorul pe timpul zilei (atât cuptorul de la aragaz, cât și cel cu microunde). Becurile incandescente sunt o altă sursă de căldură, așa că este indicat să le înlocuiești cu cele compacte fluorescente. Închide computerul, televizorul sau alte aparate electrocasnice pe care nu le folosești. Este indicat să le scoţi din priză, nu doar să le închizi din telecomandă.

5. Evită aburii

Pe timpul zilei evită să faci dușuri fierbinţi sau să speli vasele cu apă fierbinte. Lasă activităţile precum gătitul, spălatul rufelor sau al vaselor după lăsarea serii.
6. Schimbă lenjeria
Poţi înlocui lenjeria clasică cu lenjerie de satin. Schimbă husele de pe pat, canapea, fotolii cu unele din in sau cânepă. Îţi vor da o senzaţie de răcoare. Iar culorile deschise vor reflecta căldura și nu o vor absorbi.
7.Izolează casa
O casă izolată termic este mult mai răcoroasă. În plus, dacă ai posibilitatea, alege un acoperiș în culori deschise, care să reflecte lumina soarelui.
8. Plantează copaci sau viţă de vie
Dacă stai la curte este indicat să-ţi plantezi copaci care să-ţi umbrească locuinţa. Sunt recomandaţi arborii care își pierd frunzele toamna pentru ca astfel, pe timpul iernii, razele soarelui să-ţi poată încălzi casa. Dacă nu ai cum planta copaci, viţa de vie este la fel de bună pentru a ţine umbră și răcoare.

Autor: Sfatul parintilor
Sursa: sfatulparintilor.ro  Marti, 19 Iunie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu