joi, 20 iunie 2013

Huawei Ascend P6: lansare si hands-on


- 18 iun 2013

După câteva informaţii care au apărut prin presă în ultimele săptămâni, Huawei a dezvăluit astăzi, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Londra, cea mai proaspătă creaţie a lor: telefonul Ascend P6.
Cel mai nou membru al familiei Ascend P, care a fost axată de la bun început pe telefoane subţiri şi elegantă, oferă o carcasă interesantă deoarece este cea mai subţire implementată vreodată pe un smartphone: 6,18 milimetri. Carcasa telefonului, care a fost proiectată în cadrul biroului din Londra al companiei, foloseşte ca materiale constructive sticlă şi aluminiul şlefuit, fiind oferită în versiuni pe alb, negru sau roz. Din primele impresii făcute, acesta este bine concepută şi finisată, fiind un progres evident faţă de carcasă din material plastic a vechiului Ascend P1. Greutatea terminalului este de 120 de grame, dimensiunile acestuia fiind de 132.7 x 65.5 x 6,18 milimetri.
Noul terminal Huawei oferă un ecran cu diagonală de 4,7”, rezoluţie HD şi panou IPS cu unghiuri şi culori bune, acesta folosind o tehnologie de fabricaţie in-cell pentru a fi cât mai subţire posibil. Configuraţia cuprinde un procesor quad-core tactat la 1,5 GHz, acesta părând a fi, până la o confirmare sigură, versiunea pe 28 de nanometri a deja cunoscutului model HiSilicon K3V2, care oferă patru nuclee ARM Cortex-A9 şi un procesor grafic din seria Vivante GC.
Restul dotărilor mai includ o memorie RAM cu o capacitate de 2 GB, stocare internă de 8 GB care poate fi extinsă cu ajutorul unui card MicroSD, o baterie cu o capacitate de 2000 mAh şi restul dotărilor standard precum Wi-Fi, GPS şi 3G. Telefonul nu oferă un modem de date 4G, o versiune LTE urmând să fie lansată undeva în cursul lunilor octombrie sau noiembrie.
Dincolo de carcasă, Huawei a pus accentul pe camerele foto. Camera principală oferă un senzor BSI de 8 MP, captură foto şi video HDR şi un obiectiv cu diafragmă F/2.0 şi distanţă de focalizare macro de numai 4 centimetri. Huawei afirmă că a implementat o serie de rutine software inteligente pentru detecţia scenelor, acestea îmbunătăţind inclusiv performanţele în lumină slabă. Camera frontală este însă ceva mai inedită, aceasta implementând un senzor mare de 5 MP şi fiind dedicată în mod vădit narcisiştilor care-şi fac (prea) multe poze singuri, incluzând chiar şi o serie de filtre de post-procesare Beauty Level.
Interfaţa proprietară Emotion UI a ajuns cu această ocazie la versiunea 2.0, aceasta aducând ca noutăţi o interfaţă cu teme ceva mai sobre, un interesant widget multifuncţional care comasează toate aplicaţiile importante de sistem precum galeria media, redarea video, ceasul şi vremea, o serie de aplicaţii interesante precum cea pentru controlul drepturilor de acces la datele private şi suport pentru servicii cloud. Cu un aspect îmbunătăţit, acesta are şi o fluenţă bună, fiind îmbucurătoare atenţia acordată optimizării software. Aşa cum era de aşteptat, telefonul rulează versiunea 4.2 a sistemului de operare Android.
Telefonul va ajunge în ofertele operatorilor din 19 ţări, printre care şi România, până la sfârşitul lunii iulie la un preţ de 450€, acesta urmând să fie disponibil şi în ofertele magazinelor începând cu septembrie.
Specificaţii
  • Ecran: 4.7”, 720x1280, 312 ppi
  • Sistem de operare: Android 4.2.2
  • Chipset: Huawei K3V2
  • Procesor: 1,5 GHz, quad core
  • RAM: 2 GB
  • Memorie internă: 8 GB
  • Card: microSD
  • Cameră foto: 8 MP, BSI, F2.0, autofocus, LED, HDR
  • Filmare: 1920x1080
  • Cameră frontală: 5 MP, 720p
  • WiFi: 802.11b/g/n
  • 3G: HSDPA 14,4 Mbps
  • Bluetooth: 3.0 cu A2DP
  • Altele: dual SIM
  • Baterie: 2.000 mAh
  • Dimensiuni: 132,7 x 65,5 x 6,18 mm
  • Greutate: 120 g


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu