sâmbătă, 5 decembrie 2015

 Lamaia si busuiocul te scapa de mirosul de tigara
Lamaia si busuiocul te scapa de mirosul de tigara Eşti fumător şi, orice ai face, locuinţa ta miroase urât şi-ţi alungă toţi musafirii. Ce-i de făcut?Iată câteva sfaturi pe care este bine săle urmezi.
Spală tot ce se poate spăla

Mirosul se impregnează în perdele, draperii, covoare, în lenjeria de pat sau feţele de masă. Pentru că textilele păstrează cel mai bine mirosurile, trebuie să le speli cu detergent şi să foloseşti un balsam de rufe.

Aspiră aerul îmbâcsit şi aeriseşte

Aspiră foarte bine locuinţa. Foloseşte perii speciale pentru pereţi, spaţii înguste şi colţurile camerei. Pentru ca praful să nu se depună din nou, foloseşte un aspirator care funcţionează cu apă. Apoi, lasă geamurile deschise şi aeriseşte bine camera.

Foloseşte cu încredere oţetul

Oţetul este vestit pentru proprietăţile sale de îndepărtare a mirosurilor. Prepară o soluţie din oţet şi apă şi perie bine covoarele. Pe lângă faptul că elimină mirosul neplăcut de ţigară, oţetul împrospătează culorile.

Cafea, frunze de busuioc, mentă sau leuştean

Umple un bol din sticlă cu cafea boabe şi lasă-l în cameră pentru mai multe zile. Mirosul de cafea va absorbi mirosul de fum de ţigară şi tutun. Cumpără busuioc, mentă sau leuştean verde, spală legăturile sub jetul de apă rece şi toacă-le apoi mărunt.

Pune frunzele mărunţite în pliculeţe de hârtie sau boluri din sticlă în cameră. Mirosul puternic va acoperi orice urmă de tutun.

Cumpără citrice

Lămâi, portocale, mandarine. Păstrează coaja citricelor într-un bol decorativ. Si sucul de lămâie te poate ajuta. Prepară o soluţie din apă şi suc stors de la o lămâie şi pulverizează prin cameră.

Foloseşte bicarbonat de sodiu

Împrăştie praf de bicarbonat de sodiu pe covoare, iar apoi, după câteva ore, aspiră-l. Vei observa că mirosul va dispărea ca prin farmec.
Elefant.ro


Sursa: Click  02 Octombrie 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu