luni, 11 aprilie 2011

Află cum îţi poţi spiona prietenii sau iubita, fără niciun efort

Află cum îţi poţi spiona prietenii sau iubita, fără niciun efort
Află cum îţi poţi spiona prietenii sau iubita, fără niciun efort


01 aprilie 2011 | 10:22 Aurelian Mihai 
Cunoşti pe cineva care foloseşte des Flickr, Twitter, Foursquare sau alte servicii care suportă facilităţi de geolocare prin preluarea coordonatelor GPS de pe telefonul mobil, sau pozele realizate de camera foto ? Ei bine acum poţi afla mult mai multe informaţii despre aceste persoane, decât ar lăsa să se vadă la o primă impresie pozele şi alte informaţii de bază din contul de utilizator.
O aplicaţie free, numită în mod sugestiv Creepy, poate scana în mod automat după orice informaţii care permit stabilirea locaţiilor vizitate de un utilizator, generând apoi o hartă cu locaţiile cele mai des vizitate, uşor de inspectat şi interpretat pentru spionul de ocazie.
Să presupunem că vrei să afli unde preferă să îşi petreacă majoritatea timpului un utilizator Twitter, Foursquare sau Flickr. Tot ce trebuie să faci este să oferi aplicaţiei Creepy numele de utilizator şi să alegi reţeaua din care face parte acesta. Aplicaţia va scana apoi după coordonate GPS în toate sursele cunoscute, cum ar fi informaţiile EXIF din pozele obţinute de camere foto cu modul GPS şi funcţie de geotagging, checkin-uri Foursquare şi tweet locations.
Aceasta nu este prima aplicaţie spion de acest gen. Firesheep, o extensie pentru browserul Firefox, se ocupă cu deturnarea conturilor de Facebook prin interceptarea fişierelor cookie ce conţin datele de logare. Cel care face interceptarea se poate loga apoi în locul victimei, primind control nelimitat asupra contului de Facebook.
Creepy este o aplicaţie care merge mult mai departe, permiţând monitorizarea obiceiurilor utilizatorilor şi locaţiile pe care le vizitează de-a lungul zilei, catalogate apoi în ordine cronologică sau statistic, în funcţie de numărul de vizite făcute.
Creepy este o aplicaţie free, disponibilă pentru download pentru platforma Windows şi Linux.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu