joi, 30 iunie 2011

Yahoo Messenger 11 a fost lansat oficial, iată ce noutăţi aduce!

 Yahoo Messenger 11 a fost lansat oficial, iată ce noutăţi aduce!
Yahoo Messenger 11 a fost lansat oficial, iată ce noutăţi aduce! Yahoo Messenger 11 este finalizat, versiunea oficială a popularului client de mesagerie instant aducând numeroase optimizări pentru performanţă și stabilitate, alături de remedii pentru toate bug-urile descoperite până acum.
Download Yahoo Messenger 11
Opţiuni multiple de comunicare
Cu Yahoo Messenger 11 putem trimite mesaje text și SMS-uri, avem posibilitatea să iniţiem apeluri video și audio, iar daca nu suntem mereu în faţa calculatorului serviciul de mesagerie vocală ne ajută să păstrăm mai ușor legătura cu cei dragi.
Jocuri interactive
Jocurile sociale interactive, accesibile chiar din interfaţa aplicaţiei, rămân un element de atracţie important pentru Yahoo Messenger 11. Colecţia de jocuri include titluri foarte populare, cum ar fi Mafia Wars, Fishville și Pool, însă oferta de jocuri este mult mai mare și este diversificată odată cu trecerea timpului. Putem juca împotriva prietenilor din lista de contacte, sau ne putem relaxa cu o sesiune de joc proprie, ori de câte ori avem timp liber la dispoziţie.
Yahoo Messenger 11 ţine pasul cu moda reţelelor de socializare online
Utilizatorii Yahoo Messenger 11 pot urmări mesajele de status și iniţia sesiuni de chat cu prietenii de pe Facebook, pot comenta și da Like update-urilor primite din Yahoo! Pulse, Flickr, Twitter sau alte reţele, totul fără a părăsi interfaţa Yahoo Messenger.
O facilitate de mare ajutor celor care doresc să ţină legătura cu prieteni din mai multe reţele, este posibilitatea de folosi un singur mesaj de status, vizibil din mai multe reţele simultan. Momentan, lista reţelelor suportate cuprinde Yahoo! Pulse, Facebook și Twitter.
Conversaţi de oriunde
Yahoo Messenger 11 ne permite să purtăm sesiuni IM cu prietenii din reţeaua Windows Live și Facebook, indiferent dacă ne aflăm la tastatura calculatorului sau a telefonului mobil. Cei care deţin un smartphone cu sistem Android pot instala versiunea mobilă de Yahoo Messenger, iar restul utilizatorilor au la dispoziţie portalul Mobile Web Messenger, accesibil de pe orice telefon prevăzut cu web browser și o conexiune activă la internet.
Dacă cel pe care dorim să îl contactăm nu dispune de acces la internet, avem posibilitatea să trimitem și mesaje SMS din interfaţa Yahoo Messenger 11. Trebuie știut însă că accesul la acest serviciu este oferit numai pe bază de subscripţie.
Arhiva de mesaje
Începând cu Yahoo Messenger 11 arhiva de conversaţii este accesibilă online, de pe orice calculator de la care ne logăm folosind numele și parola de utilizator. În acest mod putem ţine mai ușor evidenţa conversaţiilor purtate prin sesiuni de mesagerie instant, indiferent dacă acestea au avut loc la tastatura calculatorului de acasă, sau cel de la locul de muncă. Pentru o găsire rapidă a informaţiilor dorite, arhiva de conversaţii pune la dispoziţie și o funcţie de căutare.
În versiunea Beta pentru Yahoo Messenger 11 aveam la dispoziţie și o opţiune prin care puteam decide să nu păstrăm o copie cu arhiva de conversaţii stocată pe serverele Yahoo, alegând în schimb păstrarea acesteia în propriul calculator. Din păcate această opţiune a dispărut din versiunea finală a aplicaţiei, lăsându-ne doar posibilitatea de a dezactiva complet funcţia de arhivare a conversaţiilor, prevenind în acest mod situaţii neplăcute, în care furtul datelor de autentificare ar oferi atacatorului acces nelimitat pentru citirea conversaţiilor purtate de-a lungul timpului.
 Interfaţă modernă
Yahoo Messenger 11 pune la dispoziţie o interfaţă mai bine finisată, ce poate fi personalizată cu ușurinţă prin aplicarea de skin-uri. Versiunea finală a aplicaţiei oferă în plus șapte skin-uri noi, care se adaugă la colecţia deja existentă, pentru un total de 21 skin-uri selectabile.

Autor: Go4it
Sursa: www.go4it.ro  Miercuri, 29 Iunie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu