vineri, 15 iulie 2011

Piedici în calea siluetei perfecte

Piedici în calea siluetei perfecte

Life & Style - Oana Olaru

Doi nutriţionişti au pus cap la cap o listă cu zece obiceiuri care ne zădărnicesc eforturile de a avea o siluetă perfectă şi ne împiedică să ajungem la forma fizică pe care ne-o dorim.
Dian Griesel, doctor în nutriţie, şi fratele său, Tom Griesel, specialist în acelaşi domeniu, au dedicat 30 de ani unei intense activităţi de cercetare, în cadrul căreia au colaborat cu reprezentanţi de seamă ai comunităţii ştiinţifice şi au experimentat diverse diete. Cei doi nutriţionişti şi-au propus să descopere dacă există anumite elemente universal-valabile care împiedică oamenii să respecte un regim alimentar pe care îl adoptă în încercarea de a slăbi şi de a se menţine în formă – şi şi-au îndeplinit obiectivul.
Prima dintre capcanele care ne sabotează succesul este încăpăţânarea de a urma cu sfinţenie regimuri alimentare şi programe de sport aflate din surse neoficiale, care sunt, de cele mai multe ori, eronate. Un al doilea pas greşit este lipsa unei motivaţii solide, pe termen lung. Dian Griesel a explicat că nu trebuie să ne gândim doar la plăcerea culinară dintr-un anumit moment, ci să ne impunem o alegere dificilă. Potrivit nutriţionistei, întrebarea pe care trebuie să o avem în minte dacă vrem să ajungem la silueta perfectă este „Ce contează mai mult – ciocolata pe care o mănânc acum sau o viaţă lungă şi sănătoasă?“.
O altă greşeală este faptul că în timpul dietei obişnuim să ne potolim setea cu mâncare, în loc să bem apă. Pe locul patru în clasamentul paşilor greşiţi este faptul că nu ne odihnim suficient. Sacrificarea câtorva ore de somn pentru a munci mai mult este contraproductivă pentru arderea grăsimilor: cu cât stăm mai mult treji seara, cu atât suntem mai tentaţi să mâncăm. Nici faptul că exagerăm cu dieta şi mai ales cu programul de exerciţii fizice nu este cea mai bună soluţie. Aceste activităţi au efectul de a reduce aportul caloric, astfel că, atunci când nu există un echilibru între cantitatea de alimente consumată şi nivelurile de efort fizic, se declanşează un mecanism primitiv de combatere a foamei, iar organismul cere „cu disperare“ să fie alimentat.
Obstacole neobişnuite

Fraţi Griesel au stabilit că eforturile de a slăbi sunt zădărnicite şi de alte obiceiuri care par inofensive. Nutriţioniştii spun că şi plictiseala este un factor favorizant al îngrăşării, la fel cum este şi faptul că avem un grup de prieteni pasionaţi de mâncare şi care nu au suficientă imaginaţie pentru a găsi alte activităţi cu care să-şi umple timpul liber. În plus, ei susţin că şi producătorii de alimente se fac vinovaţi de eşecul consumatorilor în încercarea de a slăbi pentru că alimentele existente pe piaţă conţin combinaţii de zaharuri, grăsime şi sare care creează dependenţă. Mai mult decât atât, substanţele chimice şi conservanţii folosiţi pentru alimentele produse în marile fabrici dăunează sănătăţii şi mai ales siluetei. În fine, obiceiul de a „căsca gura“ la toate reclamele difuzate la televizor dăunează siluetei, pentru că aceste campanii de promovare sunt gândite în aşa fel încât să ne convingă că ne este foame chiar dacă nu este cazul.
sursa; gazeta de sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu