joi, 12 iulie 2012

Internauţii care au net de la RCS & RDS nu mai pot accesa site-ul VPLAY

Internauţii care au net de la RCS & RDS nu mai pot accesa site-ul VPLAY
Internauţii care au net de la RCS & RDS nu mai pot accesa site-ul VPLAY
Un scandal mare a izbucnit recent pe internet după ce clienţii RCS & RDS au constatat că nu mai pot accesa conţinutul video al site-ului pirat Vplay.ro
Site-urile care permit vizionarea de seriale de televiziune au împânzit internetul, iar românii pot vedea cele mai noi producţii de peste Ocean gratuit și fără să le descarce. Doar că este în afara legii. Acest lucru nu îi deranjează pe internauţii din ţara noastră care au creat, recent, o petiţie online adresată RCS & RDS pentru a debloca accesul la site-ul Vplay.ro

Acesta este unul dintre cele mai populare site-uri unde românii pot viziona seriale online, în special după ce proprietarii acestuia au decis să scoată taxa de acces. De aproximativ trei săptămâni, cei care au internet de la operatorul RCS & RDS, nu mai pot vedea serialele preferate. 

Pe site a apărut următorul mesaj:

"După cum aţi observat Vplay.ro nu funcţionează prea bine pentru dumneavoastră. Acum câteva săptămâni am primit un mail oficial de la RDS-RCS, informându-ne că va fi suspendată conexiunea către noi din cauza unor probleme tehnice. În scopul de a afla care este motivul și de ce numai site-ul nostru suferă de aceste probleme, vă rugăm să ne ajutaţi sunând la suportul tehnic RDS-RCS și să întrebaţi", spun reprezentanţii site-ului.

Reprezentanţii site-ului Vplay.ro nu pot fi contactaţi deoarece nu există niciun formular pe site care să permită acest lucru. Am aflat doar că serverele companiei se află în Olanda, dupa ce în trecut au fost în Germania și Bulgaria.

Fanii VPlay.ro au încărcat pe site un clip în care explică cum pot continua abonaţii RCS&RDS să urmărească seriale. VEZI LINK


Autor: Capital
Sursa: www.capital.ro  Miercuri, 11 Iulie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu