Cât de ușor poate fi monitorizat prin GPS un telefon |
Fiecare mesaj pe care îl primiţi sau îl trimiteţi de pe telefonul mobil
poate fi citit și de altcineva. Și fiecare pas pe care îl faceţi poate
fi monitorizat prin GPS de o persoană care v-a pus telefonul sub
urmărire.
Nu numai serviciile secrete pot să facă asemenea interceptări, ci oricine care are un amplificator de semnal, un laptop și un program. A demonstrat-o foarte ușor un hacker provocat de reporterul Digi24, Bogdan Ocnaru. Sute de mii de apeluri, milioane de mesaje text. Reţele GSM sunt suprasolicitate în fiecare zi. Cel puţin o oră din 24 vorbim la telefon. Și nu ne mulţumim cu un singur terminal, avem două sau chiar trei astfel de aparate. Pe cât de tare ne ajută, pe atât de rău poate să ne facă un telefon mobil. Câţiva jurnaliști americani și o mână de hackeri au făcut un experiment banal și au demonstrat că oricine poate fi interceptat cu ușurinţă. Un astfel de aparat costă mai puţin de 500 de dolari. Se găsește și în România și este legal. Cutia cu antenă amplifică semnalul pentru telefoanele mobile. Un hacker, cu ajutorul unui laptop și câteva programe care se găsesc gratuit pe internet, poate asculta pe oricine. Amplificatorul devine un fel de intermediar între terminal și antena GSM, iar computerul mobil devine un aparat de interceptări ilegale. „Funcţionează exact pe principiul unei genţi din alea de ascultare care se află la serviciile noastre. Trimite o comandă telefonului, telefonul se conectează pe repetitor, repetitorul pe stâlp. Diferenţa între un device din ăsta artizanal și alea cumpărate de servicii este dată de faptul că ăsta are o rază mică de acţiune”, a explicat Mihai Belu, directorul companiei de anchete și filaj. În România, prin lege, au voie să facă astfel de interceptări doar serviciile secrete, însă și acestea au nevoie de autorizaţii speciale. Interceptarile neautorizate au riscurile lor. Pe cât de ușor este să asculţi, pe atât de ușor este să fii prins. STS are aparate necesare, astfel încât oricine face așa ceva să fie prins. În România, interceptările ilegale se pedepsesc cu închisoarea. |
Autor: Digi24 Sursa: www.digi24.ro Joi, 18 Iulie 2013 |
miercuri, 24 iulie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu