miercuri, 21 august 2013

 TELEFOANELE mobile pe care UI?I să le ÎNCARCI au ajuns și în România
TELEFOANELE mobile pe care UI?I să le ÎNCARCI au ajuns și în România
Două telefoane care încorporează o tehnologie eficientă energetic, care asigură longevitatea bateriei și, implicit, o durată de convorbire și o durată în regim de așteptare foarte mari, au fost lansate în ţara noastră.
Telefoanele mobile Philips Xenium, recunoscute pentru autonomia acumulatorului sunt acum disponibile și în Romania.
“Am decis să reintrăm pe piaţa din România cu două modele de succes, unul care se adresează segmentului de top, iar cel de al doilea segmentului accesibil. Pe măsură ce interesul clienţilor pentru telefoanele Philips va crește, vom lansa și alte modele, în așa fel incât să acoperim toate segmentele de piaţă”, spune Radu Ionescu, reprezentant distribuţie Philips Mobile Phones.
 
Philips Xenium W832,  model premiat anul acesta la iF Product Design Awards, are un ecran de 4,5 inch, procesor de 1 GHz,  512 MB memorie RAM, 2 GB spaţiu de stocare care poate fi extins la 32 GB, cameră foto de 8 MP, sistem de operare Android 4.0 și un acumulator de 2400 mAh care asigură o sesiune de navigare pe internet de până la 9 ore și o durată de convorbire de până la 11 ore. Preţul recomandat pentru Philips Xenium W832 este de 999 lei.
Philips W536 are un ecran de 4 inch, un procesor de 1 GHz, 512 MB memorie RAM, 2 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 5 MP cu focalizare automată și blitz. Acumulatorul rezistă până la 180 de ore în regim de așteptare și 6 ore durată de convorbire. Preţul recomandat pentru Philips W536 este de 749 lei. Ambele telefoane sunt dual SIM.
Telefoanele mobile Philips sunt distribuite de eMAG și alţi comercianţi de retail specializaţi.
Presa de specialitate a scris recent despre un alt telefon al celor de la Philips Mobile Phones,  Xenium W8510, capabil să ofere până la 14 ore timp de navigare web neîntreruptă, 18 ore de convorbiri în reţele 3G sau 35 zile timp de așteptare în stand-by.
Acesta are un ecran de 4,7 inch și o baterie impresionantă de de 3300 mAh. Această baterie vine cu o funcţie de încărcare rapidă care se traduce prin 20 de ore de standby și 2 ore de apeluri după numai 10 minute de încărcare. Cu o încărcare de 30 minute, autonomia în stand-by urcă la 57 ore, respectiv până la 6 ore de convorbiri.


Autor: Capital
Sursa: www.capital.ro  Miercuri, 21 August 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu