duminică, 16 februarie 2014

Câteva recomandări pentru cei care au smartphone
Câteva recomandări pentru cei care au smartphone Gradul de penetrare a dispozitivelor smartphone în România a depășit la finele anului trecut 28% din totalul de telefoane mobile. Altfel spus, telefoanele inteligente joacă un rol esenţial în felul în care comunicăm și ţinem legătura cu cei dragi. Însă de multe ori securitatea acestor dispositive este trecută în afara priorităţilor, din simplu fapt că utilizatorii le percep ca ne niște simple telefoane și nu ca pe mini-calculatoare.
Potrivit unui studiu realizat la finele anului trecut de Ipsos la solicitarea Google, aproximativ 90% dintre cei care au internet mobil îl accesează zilnic. Majoritatea posesorilor români de smartphone-uri sunt atrași de aplicaţii mobile precum Facebook, Deezer, aplicaţii de taxi etc.
Conform unui studiu publicat de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), există mai multe riscuri la care se expun utilizatorii acestor dispozitive, astfel că sunt câteva recomandări care ar trebui urmate:
  1. Când folosiţi reţelele sociale, asiguraţi-vă că fotografiile făcute cu smartphone-ul și pe care doriţi să le încărcaţi pentru a le partaja cu prietenii, nu conţin informaţii legate de poziţia dumneavoastră actuală. Partajarea locaţiei e ideala pentru întâlnirile cu amicii în locuri publice, dar în același timp, permit persoanelor rău - intenţionate să vă monitorizeze obiceiurile și rutina zilnice facilitând tentativele de hărţuire;
  2. Sincronizaţi-vă telefonul cu un calculator personal. În cazul în care pierdeţi smartphone-ul sau acesta este furat, veţi avea o copie de siguranţă a contactelor, mesajelor, imaginilor și documentelor de pe acesta;
  3. Folosiţi o soluţie de securitate pentru telefoane mobile care să aibă un modul antifurt, în mod special dacă folosiţi un telefon care rulează Android. Din cauza cotei de piaţă ridicate, telefoanele bazate pe Android au devenit ţinta predilectă a infractorilor informatici. O soluţie antivirus vă permite să filtraţi aplicaţiile potenţial periculoase și să le blocheze înainte ca acestea să cauzeze modificări asupra sistemului. În cazul în care pierdeţi telefonul sau vă este furat, modulul de antifurt vă poate ajuta să identificaţi și să recuperaţi telefonul, chiar dacă acesta nu are acces la Internet. În cazul în care recuperarea este imposibilă, puteţi bloca definitive accesul la telefon și la datele acestuia și, întrun final, să ștergeţi toate informaţiile dumneavoastră de pe acesta printr-un simplu SMS;
  4. Nu uitaţi că telefonul dumneavoastră este de fapt un mini-calculator personal, care poate fi infectat prin simpla vizitare a unui website sau prin accesarea unui link dintr-un mesaj.
  5. Înainte de a accesa un link, asiguraţi-vă că site-ul pe care doriţi să-l vizitaţi e de încredere. Dacă nu aveţi informaţii despre site sau dacă nu recunoașteţi link-ul, cel mai bine este să evitaţi accesarea acestuia;
  6. Aveţi mare grijă la ce fotografiaţi. Puteţi fi tentat să fotografiaţi și să procesaţi coduri QR (coduri de bare care stochează informaţii despre diverse produse sau linkuri către website-uri). Dacă fotografierea și procesarea codurilor QR de pe ambalajele produselor nu sunt, de obicei, periculoase, puteţi găsi coduri QR lipite în locuri publice sau chiar desenate pe elemente de mobilier stradal, ziduri etc. Aceste coduri pot conţine URL - uri către website-uri care să exploateze vulnerabilităţi din telefonul dumneavoastră care să se finalizeze cu o infecţie.

Autor: Capital.ro
Sursa: www.capital.ro  Duminica, 26 Ianuarie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu