joi, 28 noiembrie 2013

Cum te protejezi legal împotriva mesajelor spam
Cum te protejezi legal împotriva mesajelor spam
Cu toţii suntem bombardaţi zi de zi cu mesaje electronice nesolicitate, de tipul reclamelor, anunţurilor, campaniilor de e-mail marketing, care ne umplu căsuţa de e-mail și îngreunează citirea mesajelor importante

Există numeroase modalităţi tehnice de a evita mesajele spam sau de a le face prezenţa mai puţin deranjantă. Printre acestea se numără: neafișarea adresei personale de e-mail pe site-urile publice, setarea opţiunii din căsuţa de e-mail de a primi în folderul Spam toate mesajele de la adrese de e-mail necunoscute, instalarea unui antivirus etc.
Dar aceste metode nu ne protejează efectiv de primirea acestor mesaje, ci doar fac mai ușoară ignorarea lor.
Ce spune legea?

Adresa de e-mail reprezintă o dată cu caracter personal, ca și numele sau prenumele unei persoane. Este un mod de identificare a acesteia online. Având în vedere acest aspect, adresa de e-mail intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Regulă generală impusă de acest act normativ este că nicio dată cu caracter personal nu poate fi prelucrată sau utilizată fără consimţământul expres al persoanei vizate.
Potrivit legii, în momentul în care o persoană își dă acordul cu privire la utilizarea adresei sale de e-mail, aceasta trebuie informată cu privire la următoarele aspecte:
_identitatea operatorului care utilizează adresa sa de poștă electronică;
_scopul în care se face prelucrarea datelor;
_dovada că operatorul este autorizat să prelucreze date cu caracter personal.

Însă, chiar dacă ne-am dat acordul că adresa de e-mail să ne fie folosită în scopul primirii de mesaje informative de la un anumit operator, putem oricând să renunţăm la folosirea adresei de e-mail în astfel de scopuri de marketing și să solicităm operatorului să șteargă datele noastre din sistem.
Ce poţi face după ce ţi-ai dat acordul?
Ce putem face însă dacă nu ne-am exprimat consimţământul pentru primirea de astfel de mesaje sau ni l-am restras, dar încă primim spamuri?
Legea oferă posibilitatea oricărei persoane căreia i s-a încălcat un drept cu privire la datele sale personale de a adresa o plângere către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Dacă Autoritatea constată că operatorul respectiv a încălcat prevederile legii, poate dispune suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ștergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate și poate să sesiseze organele de urmărire penală sau să intenteze acţiuni în justiţie, precum și aplicarea unei amenzi contravenţionale operatorului în cauza de la 10.000.000 lei la 250.000.000 lei.
Iată că există o soluţie juridică la această problema atât de des întâlnită în prezent. Cu toţii primim astfel de mesaje, posibil chiar de la aceiași operatori mai insistenţi. Nu trebuie să rămânem în pasivitate în faţa acestor abuzuri și încălcări ale drepturilor prevăzute de lege.
Pentru asigurarea unei protecţii eficiente a drepturilor prevăzute de lege și maximizarea rezultatelor obţinute recomandăm apelarea la un specialist în domeniul juridic. Societatea noastră deţine experienţă necesară în probleme de această natură și va poate îndrumă și consilia în direcţia dorită.

Autor: Capital
Sursa: www.capital.ro  Marti, 26 Noiembrie 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu