miercuri, 25 martie 2015

 Ce conţine dosarul de cadastru?
Ce conţine dosarul de cadastru? Pentru a vinde o casă sau un teren ai nevoie de dosarul cadastral. Iată ce acte trebuie să conţină.
Pentru apartamente de bloc ai nevoie de: cerere-tip; fișa bunului imobil; releveul apartamentului (schiţa la scara 1:100 sau, după caz, 1:50, întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată de Oficiul Naţional al Cadastrului); plan de amplasament și delimitare a bunului imobil, la scara 1:500, 1:1.000 sau 1:2.000; copie a actului de proprietate al imobilului; copie a actului de identitate al proprietarului; declaraţie pe proprie răspundere privind identificarea și individualizarea limitelor bunului imobil măsurat; memoriu tehnic.
Pentru terenuri În cazul terenurilor, cu sau fără construcţii, ai nevoie de: cerere-tip; plan de amplasament și delimitare a bunului imobil, la scara 1:500, 1:1.000 sau 1:2.000, întocmit conform normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general; plan de încadrare în zonă la scara 1:2.000, 1:10.000 sau 1:25.000 (în fișa bunului imobil); fișa bunului imobil; copie de pe actul de proprietate al imobilului; copie de pe actul de identitate al proprietarului; memoriu tehnic; inventar de coordonate; descrierile topografice ale punctelor vechi și noi; calculul analitic al suprafeţelor; declaraţie pe propria răspundere privind identificarea și individualizarea limitelor bunului imobil măsurat.


Autor: Libertatea.ro
Sursa: www.libertatea.ro  Marti, 17 Martie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu